A&Ș Medicină Veterinară

 

BABA ALECSANDRU-IOAN

Membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice

Prof. univ. dr., medic veterinar

Data şi locul naşterii: 20 septembrie 1936, Nojorid, judeţul Bihor

Studii: a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară, în anul 1959, la Institutul Agronomic Bucureşti şi a obţinut titlul de doctor în medicină veterinară în anul 1972. A efectuat stagii de perfecţionare în Belgia, în 1994, la Facultatea de Medicină Veterinară din Liège.

Activitatea profesională: se desfăşoară începând cu anul 1966 în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj şi a trecut prin toate etapele carierei didactice universitare: asistent 1963-1971, şef lucrări 1971-1978, conferenţiar 1978-1990, profesor universitar din anul 1990 şi a ocupat importante funcţii administrative: şef Catedră Morfopatologie şi diagnostic necropsic 19901995, decan al Facultăţii de Medicină Veterinară 1996-2000. Profesor universitar consultant. A ocupat funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Naţional Superior al Agenţiei Naţionale Sanitare Veterinare şi şef al Centrului Zonal Cluj al Comisiei Naţionale de Oncologie.

Activitatea ştiinţifică: a efectuat cercetări ştiinţifice cu caracter fundamental: investigaţii morfologice în ateroscleroză la animale; oncologie veterinară, oncologie comparată; investigaţii complexe în sindromul de stres la animale. Descrierea unor boli pentru prima dată la noi în ţară: encefalomielita atipică a puilor de carne; jigodia la nurcă; hepatita cu incluzii virale a puilor de carne etc. În cadrul cercetărilor ştiinţifice cu caracter aplicativ a inclus: studiul morfologic al bolilor de nutriţie şi metabolism; studiul histologic al glandelor endocrine, cu implicaţii în diferite stări morbide; investigaţii morfopatologice în unele episoade de îmbolnăvire la animale; intoxicaţii cu plumb, micoze, micotoxine, viroze, bacterioze, parazitoze la animale; diagnostic histopatologic şi citopatologic al tumorilor maligne la animale. A participat la numeroase contracte de cercetare: Contract tip E-CNCSIS Dezvoltarea laboratorului (departamentului) de citopatologie cu aparatură pentru culturi celulare; Contract de cercetare cu Institutul de Nutriţie Animală şi Facultatea de Medicină Veterinară Zürich – Elveţia, CEEC/NIS 1996-98, Joint Research Projects. Factors Involved in the Pathogenesis of Enzootic Hematuria of Cattle, project number 7RUP048294; Studiul epidemiologic şi biotehnologic al aterosclerozei spontane şi induse la animale, Beneficiar: Ministerul Cercetării şi Tehnologiei. Director la Contractele cu Banca Mondială: tip C- runda II -cod. 39624/7; Ateroscleroza spontană şi indusă la animale în funcţie de factori interni, externi şi poluarea mediului;  tip D- runda IV-cod 58 Elaborarea unui program modern, multidisciplinar şi multiinstituţional, mobil, de formare şi specializare în cadrul studiilor aprofundate şi doctoratelor; Director la Contractul CNCSIS nr. 4 /cod 750 Biologia celulei canceroase: studii citologice şi biochimice în cancere spontane şi neoplasme induse experimental, în vederea îmbunătăţirii tehnicilor de diagnostic precoce al tumorilor. Este conducător ştiinţific de doctorat din 1990.

Publicaţii: este prim-autor sau coautor la peste 290 de lucrări, din care în perioada 1970-1972 prestigioasa revistă vest-germană Zentralblatt für Veterinärmedizin a publicat patru articole despre studiul stresului la porc, aceste studii fiind citate de H. Selye în tratatul Stress in Health and Disease, Ed. Butterworths, Boston, London (1976). Dintre cărţi enumerăm următoarele: Boli de nutriţie şi metabolism, Ed. Academiei Române, 1990; Stresul, adaptare şi patologie, Ed. Academiei Române, 1993; Tehnici de histologie normală şi patologică, Ed. Ceres, 1974; Tehnici de histochimie normală şi patologică, Ed. Ceres, 1976; Tehnica necropsiei animalelor domestice, Ed. Ceres, 1977; Implicaţiile stresului în patologia nutriţională şi metabolică. Ateroscleroza, în Patologia nutriţională şi metabolică a animalelor, Ed. Med. Vet., 1995; Diagnostic necropsic veterinar, Ed. Ceres, 1996; Oncologie comparată, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2002; Comparative Oncology, Ed. Academiei Române, 2007. Premii: în 1993, a primit Premiul Academiei Române Ion Ionescu de la Brad pentru cartea Stresul, adaptare şi patologie şi în 2004, Premiul Paul Riegler, al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, pentru cartea Oncologie comparată, Ed. Academiei Române, Bucureşti.

Afilieri: membru corespondent al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, vicepreşedinte al Fundaţiei pentru Retrovirusuri şi Oncologie Comparată din România. Doctor honoris causa al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara.



 

 

Potârniche Adrian-Valentin

Rezident al European College of Small Ruminant Health Management

Șef de lucrări, medic veterinar

Data şi locul naşterii: 15 mai 1991, Cluj-Napoca, județul Cluj

Studii: În 2016 a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară, din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, iar patru ani mai târziu (2020), în cadrul aceleiasi instituții, a obținut titlul de doctor cu calificativul „Summa cum laude” pentru teza de doctorat intitulată „Serological testing of individual and bulk-tank milk samples for the investigation of caprine arthritis-encephalitis (CAE) prevalence in Romania”. Începând cu anul 2021, a devenit primul și singurul rezident român al European College of Small Ruminant Health Management (ECSRHM). A efectuat mai multe mobilități ERASMUS+  în Polonia (Warsaw University of Life Sciences), precum si stagii de pregătire în Germania (Ludwig Maximilian University of Munich), Norvegia (Norwegian University of Life Sciences) și Spania (University of Zaragoza). De asemenea, a participat la numeroase congrese/conferințe naționale și internaționale.

Activitatea profesională: În perioada 2021-2024 a ocupat funcția de Asistent Universitar la disciplina de Boli Infecțioase, Facultatea de Medicină Veterinară, USAMV Cluj-Napoca. În prezent, acesta ocupă funcția de Șef de lucrări la disciplina mai sus menționată și predă studenților din anii 4, 5 și 6. Din 2024 face parte din consiliul profesoral al FMV Cluj-Napoca.

Activitatea ştiinţifică: El este implicat intens și pe partea de cercetare, publicând mai multe articole științifice în reviste internaționale. Bolile infecțioase cronice la rumegătoarele mici, respectiv rezistența la antihelmintice reprezintă principalele lui domenii de interes. A participat ca membru la 6 proiecte internaționale (Eranet, Horizon, COST) și la unul național. A câștigat ca și director 6 proiecte naționale și internaționale. În prezent, face parte din echipa de management a proiectului “COST CA23154 – Environmental impact of anthelmintics in livestock and alternatives to minimize their use”, fiind unul dintre cei doi reprezentați ai țării noastre.

Publicaţii: Acesta a contribuit în calitate de prim-autor sau coautor la aproximativ 45 de articole științifice, din care peste 30 au fost publicate în jurnale cotate ISI cu factor de impact, inclusiv în jurnale de tradiție precum Preventive Veterinary Medicine. A publicat ca și autor unic un îndrumător de lucrări practice in limba franceză intitulat “Maladies Infectieuses 2 – guide des travaux pratiques’’.

Afilieri: membru în Colegiul Medicilor Veterinari, membru în Association pour l’Étude de l’Épidémiologie des Maladies Animales (AEEMA), membru în Asociația Medicilor Veterinari pentru Rumegătoare, rezident al European College of Small Ruminant Health Management.